În cursul zilei de ieri, polițiștii brăileni au aplicat 186 de sancţiuni contravenţionale

În cursul zilei de ieri, polițiștii brăileni au aplicat 186 de sancţiuni contravenţionale
26 de permise reținute în vederea suspendării
În cursul zilei de ieri, poliţiştii brăileni au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 9 acțiuni și s-a intervenit la 30 de evenimente, dintre care 17 sesizate prin apel la 112.
De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.
Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 186 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 62.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce 26 permise de conducere şi au reţinut 4 certificate de înmatriculare.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

