În Liga a 4-a au început turneele play-off și play-out

În Liga a 4-a au început turneele play-off și play-out

Liga a 4-a a intrat în ultima fază a sezonului 2018-2019, play-off-ul și play-out-ul. Sâmbătă, 13 aprilie, s-au jucat meciurile din prima etapă a celor două turnee. Viitorul Ianca a stat în prima etapă din play-off, dar rămâne lider. Victoria Traian a câștigat derby-ul cu AFC Urleasca, într-un meci jucat pe terenul din comuna Tudor Vladimirescu. 

Rezultate înregistrate în play-off, etapa I:

Viitorul Șuțești – Voința Vișani 1-2 (1-1). Mușat a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 21, iar în minutul 44 Grozea a restabilit egalitatea. Golul victoriei a fost marcat de Fodulu în minutul 54. Din minutul 57 oaspeții au jucat în 10 oameni, Nazaru Aurel fiind eliminat pentru primirea a două cartonașe galbene.

Victoria Traian – AFC Urleasca 3-0 (1-0). Toate cele trei goluri au fost marcate de Alexandru Buzatu, în minutele 14, 52 și 63.

Clasamentul după prima etapă din play-off este următorul:
  1. Viitorul Ianca 23 puncte
  2. Victoria Traian – 20 puncte
  3. Voința Vișani – 17 puncte
  4. Viitorul Șuțești -14 puncte
  5. AFC Urleasca – 12 puncte
Etapa a 2-a din play-off programează meciurile:

Voința Vișani – Victoria Traian

AFC Urleasca – Viitorul Ianca

Rezultate înregistrate în play-out, etapa I:

Viitorul Însurăței – ACS Comunal Cazasu 5-3 (2-2). Oaspeții au condus de trei ori în acest meci, dar în ultimele minute ale meciului au întors rezultatul în favoarea lor. Pentru echipa din Însurăței au marcat: Viorel Gheorghe (min. 10 și 90+2), Valentin Mogoș (min. 33 și 72) și Viorel Tănase (min. 74). Pentru ACS Comunal Cazasu au marcat: Sorin Techiu (min. 5), Marian Ionescu (min. 15) și Marius Barbu (min. 70)

Pandurii Tudor Vladimirescu – Dunărea Tichilești 4-1 (1-0). Au marcat: Florin Sfârtoc (40), Cosmin Drăgulin (min. 47), Petruș Decu (min. 68) și Alin Mihai (min. 72 autogol), respectiv Radu (min. 74)

Clasamentul în play-out este următorul:
  1. Comunal Cazasu -10 puncte
  2. Pandurii Tudor Vladimirescu – 9 puncte
  3. Viitorul Însurăței – 8 puncte
  4. Dunărea Tichilești -6 puncte
Etapa a 2-a programează sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 11.00, meciurile:

Dunărea Tichilești – Viitorul Însurăței

ACS Comunal Cazasu – Pandurii Tudor Vladimirescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.