În toiul nopții depistat la volan sub influența alcoolului

La data de 01 februarie 2021, la ora 01:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Cazasu în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,80 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii 55/2020, pentru încălcarea măsurii privind circulația în afara gospodăriei în intervalul 23.00-5.00.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.