În weekend polițiștii brăileni au reținut 20 de permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare

Polițiștii au intervenit, în perioada 17 – 19 ianuarie a.c., la peste 100 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare. 

În urma neregulilor constatate în trafic, polițiștii au reținut 20 de permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

În perioada 17 – 19 ianuarie a.c., poliţiştii brăileni au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 17 acțiuni și s-a intervenit la 107 evenimente, dintre care 83 sesizate prin 112.

În urma activităților, polițiștii au aplicat pentru neregulile constatate 438 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 142.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, fiind reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 20 de permise de conducere auto.

De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, polițiștii au retras 6 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.