Încă trei module de colectare selectivă a gunoiului incendiate azi noapte

În noaptea de duminică spre luni, 14 spre 15 octombrie 2018, în intervalul orar 00.50 – 02.30, echipajele Detaşamentului 1 de pompieri Brăila au intervenit pentru stingerea a trei incendii care se manifestau la module de colectare selectivă a deşeurilor şi a gunoiului menajer pe raza municipiului Brăila.

În jurul orei 0.50, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu la un modul de colectare selectivă a gunoiului de pe strada Negoiului, din cartierul Radu Negru. La ora 1.30 și apoi la 2.30, alte două module, ambele de pe strada Roşiorilor, au fost incendiate de persoane necunoscute

În urma celor trei incendii au ars aproximativ 450 kg de gunoi şi reziduuri menajere, fiind afectate şi modulele de colectare selectivă a deşeurilor şi a gunoiului menajer.

Cauza probabilă a producerii acestor incendii a fost crearea intenţionată sau din culpă a condiţiilor de a genera incendiul de persoane neidentificate.

Zilele trecute un alt modul a fost incendiat și autorul, un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de distrugere.

În urmă cu o săptămână au mai fost incendiate alte module de colectare selectivă, unul tot în zona străzii Negoiului, altul pe strada Constantin Nottara din cartierul călărași IV și unul în cartierul Hipodrom.

Modulele incendiate nu pot fi reparate. Înlocuirea lor se va face când primăria va achiziționa următoarele module. Până atunci colectarea în aceste zone se va face direct în pubele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.