Încă un fost parlamentar de Brăila își cere dreptul la pensia specială

Încă un fost parlamentar de Brăila, care a împlinit vârsta de pensionare, își cere acum în instanță pensia specială pentru cele două mandate de deputat pe care le-a deținut în perioada 1996-2004.

George Dragu, născut pe 18 noiembrie 1957, a fost două mandate consecutive deputat PDSR (PSD), după ce înainte a fost directorul Filialei FPP II Moldova, Brăila. De asemenea, a mai deținut funcția de subprefect al județului Brăila, din aprilie 1993 până în iulie 1993.  Despre Drau se spune că ar fi fost cel care ar fi ”defectat” în CLM Brăila, în anul 2004, când a ajutat la instalarea viceprimarilor Alianței Dreptate și Adevăr după ce Constantin Sever Cibu a câștigat mandatul de primar al municipiului Brăila, candidând din partea PNL. Drept pentru care Dragu nu a mai candidat la alegerile parlamentare din 2004, dar a fost numit director la SC ECO SA, societate de salubrizare la care CLM Brăila era acționar majoritar. În 2008, George Dragu a mai avut o tentativă de a reveni în parlament, când a candidat pentru Senat, din partea PDL, pe Colegiul 1.

În 2009 a fost numit Preşedintele Consiliului de Administraţie la clubul de fotbal „U” Cluj, fiind mâna dreaptă a finanţatorului Florian Walter, dar nu a stat decât trei luni în această funcție. 

Dragu se alătură astfel celor cinci foști parlamentari de Brăila care au dat în judecată Camera Deputaților și Senatul pentru anularea plății indemnizației după împlinirea vârstei de pensionare pentru parlamentarii care au avut cel puțin un mandat întreg. Reamintim că ceilalți cinci foști parlamentari sunt: Ionel Alexandru – ales senator pe listele FSN în legislatura 1990-1992 și pe listele PRM în legislatura 2000-2004, Gheorghe Dumitru Moisescu – ales deputat pe listele PRM în mandatul 2000-2004, Marioara Nistor – aleasă deputat pe listele PP-DD în mandatul 2012-2016, trecută în 2014 la UNPR, Petre Petrică – deputat ales pe listele FDSN (PDSR) în legislatura 1992-1996 și fostul deputat PNL Vasile Varga, ales în 2012 pe listele USL, din partea PNL, și în 2016 pe listele PNL Brăila.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.