Înfrângere cu 7-0 pentru Dacia Unirea Brăila pe terenul celor de la CSM Focșani

Dacia Unirea Brăila a jucat sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 16.00, al doilea meci din acest sezon de Liga a 3-a tot în deplasare, pe stadionul Milcovul din Focșani, cu CSM focșani 2007. Meciul s-a terminat cu victoria gazdelor cu scorul de 7-0 (4-0), brăilenii jucând din minutul 65 cu un om mai puțin pe teren.

Focșaniul a început foarte ofensiv și din primele minute s-a instalat cu fundașii la centrul terenului, atacând poarta apărată de Butunoiu, care avea să fie cel mai bun jucător al oaspeților. În minutul 8 Zaharia a centrat de pe stânga, pe jos, dar Arnăutu din 6 metri a trimis pe lângă poartă. În minutul 9, după un corner de pe stânga, Arnăutu a reluat cu capul, dar Butunoiu a reușit să scoată mingea. Imediat gazdele au pătruns în careu și Zaharia a fost faultat în colțul careului de 16 metri de Sava, iar arbitrul a dictat penalty. Arnăutu a executat și a marcat pentru 1-0 din minutul 14.

În minutul 16 Bejenaru a executat un corner de pe dreapta, a centrat în careu, Butunoiu a ieșit și a respins în afara careului, dar acolo era Zaharia care a șutat sec, pe jos, de la 18 metri, 2-0.

În minutul 32, după un corner de pe stânga, mingea a ajuns la Zaharia, iar acesta a pătruns în careu și a șutat de la 15 metri lateral stînga, pe jos, 3-0.

În minutul 39, Negoiță a pătruns pe partea stângă, a intrat în careu și a pasat pe jos în fața porții, iar Arnăutu a trimis în poartă de la 6 metri, 4-0.

în minutul 42 Bădilaș a trimis o minge în careul gazdelor, dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, dar Juncănaru a respins cu capul și gazdele au ieșit din apărare.

În minutul 45 Juncănaru a primit o pasă în adâncime, l-a driblat pe Butunoiu, dar s-a împiedicat în minge și portarul Brăilei a revenit și a respins cu piciorul, astfel că la pauză scorul a rămas 4-0.

În repriza a doua gazdele au continuat să domine teritorial, dar jucătorii de la Dacia Unirea au început să lege ceva mai multe pase, chiar dacă asta se întâmpla mai mult în propria jumătate de teren.

În minutul 51 Robu a interceptat o minge în apropierea centrului terenului, a pătruns pe dreapta și a centrat în careu, la ara a doua, pentru Duță, dar Juncănaru a trimis în corner. Ghiță a executat primul corner al Brăilei din acest meci, de pe stânga, Duțu a încercat o deviere de la prima bară, dar Bratu a respins în afara careului, mingea a juns la Sava, dar acesta a fost deposedat de Stoica.

În minutul 55 Duțu a recuperat o minge la centrul terenului, dar singur cu 4 adversari în jur a pierdut mingea. Un minut mai târziu Duțu a trimis primul șut pe spațiul porții gazdelor, de la 25 de metri, dar prea slab pentru a-i pune probleme lui Preda.

În minutul 65 Leu l-a faultat din spate, în calitate de ultim apărător, pe pasăre, care fusese lansat de Taciuc. Fundașul brăilenilor a primit direct cartonașul roșu și și-a lăsat echipa în zece oameni. Rogoveanu a executat lovitura liberă, dar a trimis pe lângă poartă. În minutul 74 Săpunaru a șutat de la 20 de metri, dar Butunoiu a respins în corner, cu o intervenție de efect.

În minutul 82 Sava a fost faultat la 17 metri lateral dreapta. Bădilaș a executat lovitura liberă, dar a trimis peste poarta gazdelor.

În minutul 84 Oprea a intrat în careu și a șutat de la 14 metri, lateral dreapta, pe colțul scurt, 5-0. În minutul 87 Rogoveanu i-a pasat în dreapta lui Juncănaru, acesta a centrat în fața porții și pasăre a trimis din 6 metri în plasa porții brăilene, 6-0. În minutul 90 butunoiu a scăpat mingea pe sub picior, după o pasă trimisă acasă de Sava, și Oprea a urmărit și a înscris pentru 7-0. Meciul s-a încheiat cu scorul de 7-0, după o nouă ocazie a gazdelor, în minutul 90+3, când Dănilă a șutat din 7 metri lateral dreapta, pe scurt, dar Butunoiu a respins.

CSM Focșani 2007: Preda – Juncănaru, Bratu, Panaite, Negoiță, Băjenaru (min. 62 Rogoveanu), Zaharia (min. 62 Taciuc), Stoica (min. 65 Oprea), Săpunaru, Paizan (min. 65 – Dănilă), Arnăutu (min. 62 Pasăre).

Dacia Unirea Brăila: Butunoiu – Leu, Lixandrică (min. 81 B. Ene), Bădilaș, Sava, Voica (min. 46 Ghiță), Răileanu (min. 46 Simion), Boroșu, Robu, Vartolomei, Duțu.

În etapa a 3-a, Dacia Unirea Brăila va juca pe teren propriu cu Sporting Liești, vineri, 9 septembrie, de la ora 17.00, pe stadionul Municipal.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.