Înfrângere la limită pentru Dunărea Brăila în meciul de pe teren propriu cu Gloria Bistrița Năsăud

Gloria Bistrița Năsăud i-a produs primul eșec pentru HC Dunărea Brăila pe teren propriu, în această ediție a Ligii Florilor. Handbalistele pregătite de Horațiu Pașca au câștigat cu 30-29, după ce la pauză echipa antrenată de Costică Buceschi a condus cu 15-14. 

În prima repriză, chiar daca Brăila a deschis scorul în minutul 2 prin Fais Munhoz Araujo, bistrițencele au condus aproape pe tot parcursul și au avut chiar și trei goluri avans, 2-5 în minutul 8, 7-10 în minutul 18 și 8-11 în minutul 21. Pe final de repriză handbalistele lui Buceschi au revenit spectaculos de ultima dată după o revenire de la 12-14 în minutul 27 și a intrat în avantaj de un gol la pauză, 15-14, după golul lui Lavko.

Brăila a marcat și primul gol din repriza a doua, prin Liscevic, și a mai condus o singură dată, 17-16 în minutul 36, cu un gol marcat din extremă de Quintino. Oaspetele au reușit să revină în avantaj, 17-18 în minutul 38, cu golurile lui Dincă și Nikolic. Cele două echipe au mai fost la egalitate de trei ori, ultima dată la 20-20 în minutul 39, după un gol marcat de Gonzalez. Bistrița s-a distanțat apoi la 3 goluri, 20-23 în minutul 43, după golurile marcate de Dincă, Nikolic și De Araujo. În minutul 58 Bazaliu a marcat pentru 27-30 și Brăila n-a mai reușit să revină, așa cum o făcuse la finalul primei reprize, de data asta Lavko și Liscevic reușind doar să reducă handicapul la un singur gol, 29-30.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Liscevic -6 goluri, Quintino -6, Lavko -4, Gonzalez -4, Larissa Fais Munhoz Araujo -3, Kanaval -2, Meike Juliane Schmelzer -2, Venancio -1, Lupei -1. În poartă Șerban a avut 6 intervenții și Pessoa -1. Au mai jucat: Udriștioiu, Da Rocha și Severin.

Pentru CSM Gloria 2018 Bistrița Năsăud au marcat: Laslo -6 goluri, Chintoan -4, Dincă -4, Bazaliu -3, Morena De Araujo -3, Nikolic -3, Zulic -3, Seraficeanu -2, Terek -1, Pristavița -1. În poartă, Dumanska a avut 11 intervenții, iar De Arruda o intervenție. Au mai jucat: Marcu și Posavec.

După 20 de etape, HC Dunărea Brăila este pe locul 5, cu 40 de puncte, fiind devansată în clasament de Gloria Buzău, care a câștigat pe teren propriu meciul cu SCM Craiova. În etapa viitoare, pe 19 aprilie, HC Dunărea Brăila va juca tot pe teren propriu, cu CSM Slatina. CS Gloria Bistrița Năsăud rămâne pe locul 2, cu 49 de puncte, la egalitate cu Rapid București, dar cu golaveraj superior giuleștencelor. În etapa următoare echipa lui Horațiu Pașca va juca pe teren propriu cu CS Dacia Mioveni.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.