Inspecția comercială a verificat 60 de operatori în ultima săptămâna! Amenzi de peste 10.000 de lei!

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie Comercială și-au desfășurat activitatea conform  prevederilor Legii nr.155/2010 privind atribuţiile de control în domeniul activităţii comerciale stabilite prin fișa postului și a actelor normative în vigoare, a tematicilor nr.419, nr.420 și nr.421/ 17.01.2019 și a adresei nr.419/17.01.2019 privind delimitarea pe zone de control în centrele comerciale și în  supermarket-urile din Municipiul  Brăila şi a altor dispoziţii primite, urmărind în limita competenţelor respectarea legislaţiei pentru care suntem abilitaţi.

Au fost verificaţi un număr de 60 operatori economici şi s-au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale (din care 4 avertismente) în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor: H.C.L.M.nr.716/2018, H.G.nr.348/2004 și H.C.L.M.nr.254/2016 după cum urmează:

– S.C. NWG COM.S.R.L., I.I.Punga Marius – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.716/2018 – pentru nevizarea / lipsa avizului / autorizației de funcționare – valoare sancțiuni aplicate 7.800 lei;

– I.I. Stefan Serea,  P.P. Surdeanu Petrica – sancţionate contravenţional conform H.G.nr.348/2004 – pentru neafișarea denumirii firmei la locul de desfășurare al activității – valoare sancțiuni aplicate 1.200 lei;

– S.C.Agiosena.S.R.L. – sancţionată contravenţional conform H.C.L.M.nr.254/2016 – pentru lipsa unui titlu valabil privind dreptul de ocupare al domeniului public – valoare sancțiune aplicată 1000 lei.

S-au verificat în teren sesizările înregistrate la Biroul Inspecție Comercială în luna iunie  2019 și s-a întocmit răspuns petenților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.