Inspectorii de muncă au verificat modul de respectare de către beneficiari a prevederilor Legii privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri

În perioada 20.09–24.09.2021 s-a desfășurat Campania privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare, şi a normelor de aplicare a acesteia.

Cu această ocazie inspectorii de muncă au urmărit modul în care beneficiarii respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă cu privire la durata activității ocazionale care poate fi exercitată în temeiul prevederilor legii, respectarea de către beneficiar cu privire la înființarea, completarea și prezentarea registrului de evidență al zilierilor, dovada plății remunerației cuvenite zilierului, folosirea zilierilor pentru alte activități decât cele expres reglementate de lege.

”Au fost verificați 25 de beneficiari și aplicate 10 sancțiuni contraventionale în valoare totală de 33.000 lei pentru neconformitățile constatate în domeniul relațiilor de muncă. Din totalul sancțiunilor aplicate, pentru muncă nedeclarată a fost sancționat un angajator din domeniul silvicultură și alte activități forestiere, fiind identificată o persoană fără a avea contract individual de muncă încheiat anterior începerii activității, aplcicându-se o sancțiune contravențională în valoare totală de 20.000 lei” a spus Liviu Arhire, inspector șef al ITM Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.