Internat la psihiatrie după ce a făcut scandal într-o farmacie din municipiul Brăila

Vineri, 5 august a.c., în jurul orei 20:50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel la 112 de către un angajat al unei farmacii situate pe Bulevardul Al. I. Cuza din municipiu, cu privire la faptul că agenții de pază au nevoie de sprijin în ceea ce privește un bărbat care provoacă scandal și distrugeri în incinta farmaciei.

Polițiștii ajunși la fața locului au identificat persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Brăila, care ar fi pătruns în incinta farmaciei, ar fi adresat injurii angajaților și a distrus un panou tip plexiglas. Reprezentantul societății comerciale nu a formulat plângere penală.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991 și internat la Spitalul de Psihiatrie ”Sf. Pantelimon” din municipiu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.