Ionita: Cabinetul Orban vine sa repare Romania

România are în sfârșit un guvern care și-a stabilit ca priorități redresarea țării, stabilitatea și bunăstarea românilor, și nu satisfacerea intereselor unor grupuri sau ale unor persoane. Deputatul PNL de Brăila, Antoneta Ioniță spune că Guvernul Orban vine după o perioadă de instabilitate și într-un moment complicat, generat de deciziile iresponsabile ale guvernării PSD, care a înglodat România în datorii, a blocat investițiile publice și a luat măsuri cu efecte economice catastrofale.

„PNL este singurul partid care și-a asumat răspunderea guvernării pentru a scoate țara din această perioadă nefastă. PNL își propune să le readucă românilor încrederea că pot trăi civilizat și sigur la ei acasă și să readucă României prestigiul, știrbit în ultimii ani, în raport cu instituțiile europene și cu partenerii externi” a firmat deputatul liberal.

Pe lista de priorități a noului guvern, care a trecut de parlament cu votul a 240 de senatori și de deputați, se află restructurarea aparatului guvernamental, care va trece de la 24 la 16 ministere,  rectificarea bugetară pentru acest an și elaborarea bugetului pentru 2020, stabilizarea României, abrogarea unor prevederi ale Ordonanței 114, deblocarea unor programe esențiale, de la cele din domeniul apărării, până la cele de sănătate, abrogarea Legii recursului compensatoriu, atragerea fondurilor europene refuzate de guvernarea PSD.

Guvernul va nominaliza candidatul pentru funcția de Comisar european din partea României, va pregăti infrastructura de transport și sectorul energetic pentru perioada de iarnă, va organiza examenul de rezidențiat și buna desfășurare a alegerilor prezidențiale din 10 și 24 noiembrie. Cabinetul Orban înseamnă ieșirea României dintr-o criză guvernamentală și recuperarea șanselor de dezvoltare pe care România le-a ratat în ultimii trei ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.