IPJ Brăila – recoltă de cannabis săltată de polițiști

  La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat o perchezitie la imobilul unui brailean bănuit de cultivarea unei culturi de cannabis indoor.

În urma percheziției efectuate pe raza municipiului Brăila, de la domiciliul  barbatului, in vârsta de 29 ani, au fost ridicate 13 plante de cannabis, aparatura necesară creșterii plantelor de cannabis și un telefon mobil.

În urma administrării probatoriului și audierilor desfășurate în cursul acestei zile, persoanei în cauză i s-a întocmir dosar penal și este cercetată în continuare, în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Brăila.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.