IPJ Brăila – „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi” este o campanie de conștientizare a pericolului din zonele feroviare

         Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Direcţia de Poliţie Transporturi, în parteneriat cu Mercury 360, derulează, la nivel naţional, în perioada august 2020 – ianuarie 2021, Campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi”.

 În cadrul campaniei sunt promovate două concepte:

  • un material video care prezintă simbolic efectele electrocutării la reţeaua de înaltă tensiune asupra unor ideograme tip emoji şi care este ataşat un cod QR, inserat pe afişele şi pliantele campaniei;
  • un vagon de persoane, pus la dispoziţie de C.F.R. Călători, personalizat cu însemnele campaniei, care va circula în toată ţara, ataşat la trenurile de călători, pe perioada derulării campaniei.

În săptămâna 7-13 septembrie, când vagonul personalizat cu mesajul campaniei este ataşat trenurilor de persoane care trec prin Gara C.F.R. Brăila, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, ai Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila desfăşoară activităţi de prevenire pe această zonă de risc.

Activităţile oamenilor legii urmăresc conştientizarea tinerilor, care profită de ultimele zile de vacanţă pentru a se deplasa la munte sau la mare, cu privire la riscul de electrocutare atunci când, din dorinţa de senzaţional, escaladează plafoanele trenurilor de marfă sau de călători, pentru a se fotografia.

În cadrul demersului preventiv, tinerilor li se oferă flyere realizate în cadrul campaniei, fiind îndrumaţi să scaneze codul QR, să urmărească şi să distribuie materialul video privind experimentul realizat în cadrul campaniei, care prezintă sugestiv efectele electrocutării prin expunerea la reţeaua de înaltă tensiune prezentă în zona căilor ferate şi a gărilor. 

Totodată, în cadrul activităţilor, călătorii aflaţi în gara feroviară din Brăila primesc şi informaţii cu privire la regulile care trebuie respectate pe timpul călătoriei cu trenul, dar şi în zona de siguranţă a căii ferate, faptele penale ori contravenţionale pentru care pot fi traşi la răspundere în cazul încălcării acestor reguli, precum  riscurile la care se expun în cazul nerespectării măsurilor de siguranţă instituite în zona căii ferate.

 

Pentru a fi în siguranţă în zona căilor ferate, poliţiştii vă reamintesc:

  • Asigurați-vă la traversarea căii ferate, atât în locurile permise, dar şi la cele de siguranţă !
  • Traversarea căii ferate se face numai prin locurile special amenajate!
  • Nu lăsați copiii să se joace în zona de siguranță a căii ferate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.