Inspectoratul de  Jandarmi Judeţean Brăila anunţă cu profund regret trecerea în nefiinţă, la data de 19.07.2019, a domnului colonel (r) GHERGHELĂU C. ANGELIU- ADRIAN, ofiţer cu o ţinută morală şi demnă de admirat.

 

Colonel Gherghelău Adrian s-a născut în oraşul Brăila, judeţul Brăila, la 09.12.1956, într-o familie cu tradiţie militară, tatăl său fiind ofiţer.

În cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, a ocupat de-a lungul timpului, succesiv, mai multe funcţii, iar în perioada 2004-2005 a îndeplinit funcţia de comandant al unităţii.

”Funeraliile, cu onorurile militare,  au avut loc luni,  22.07.2019, începând cu ora 1330  , la cimitirul „Sfântul Constantin”. Trupul neînsufleţit al camaradului nostru a fost depus la Catedrala “Naşterea Domnului”. Sincere condoleanţe familiei îndoliate, tuturor celor care l-au iubit şi i-au fost aproape”, se arată în comunicatul transmis de către Inspectoratul Județean de Jandarmerie Brăila.

Articolul precedentMai mulți polițiști la ordine publică! Poliția Locală în curs de reorganizare!
Articolul următorAsfaltările din Hipodrom – discuții în Consiliul Local!