Jandarmii brăileni vor fi alături de elevi, profesori și părinți la debutul anului școlar

La școală, în siguranță! Acesta este mesajul pe care jandarmii brăileni doresc să-l transmită profesorilor, elevilor și părinților, prin prezența lor activă în zona unităților de învățământ brăilene.

Luni, 13 septembrie, la festivitățile de deschidere a noului an școlar, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor fi alături de elevii și cadrele didactice în 32 de unități de învățământ din municipiu și județ, cu scopul de a preveni faptele ce le-ar putea afecta siguranţa. Pe lângă misiunea de menținere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, reprezentanții Jandarmeriei Brăila vor transmite mesajul ministrului Afacerilor Interne cu ocazia începutului anului școlar 2021 – 2022.

Misiunile de prevenire a faptelor antisociale vor continua zilnic în zona unităților de învățământ. Colaborarea dintre jandarmii brăileni și directorii unităților școlare aflate în responsabilitatea Jandarmeriei Brăila va rămâne la fel de strânsă ca până acum, deoarece scopul este comun: siguranța elevilor și a cadrelor didactice.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.