Conform informațiilor furnizate de CJSU, astăzi, 21.12.2020, la ora 11.30, în județul Brăila sunt înregistrate 7381 de persoane confirmate de la începutul pandemiei, din care 220 sunt pacienți din alte județe. 

Față de ultima raportare, la Brăila au fost 57 cazuri nou confirmate, 6 persoane vindecate în spitale, dar și două persoane decedate, un pacient din municipiul Brăila și unul din localitatea Filipești, comuna Surdila Găiseanca.

Numărul de persoane decedate de la începutul pandemiei a ajuns la 341.

Astăzi, în județul Brăila sunt 347 persoane în carantină la domiciliu, 84 persoane izolate la domiciliu și 243 persoane internate în spitale. În ultimele 24 de ore au fost 47 teste prelevate.

Rata de incidență la 14 zile în județul Brăila este astăzi de 3,16 la mia de locuitor, iar la nivel de municipiu este de 4,34 la mia de locuitori. Alte localități în care incidența cazurilor este de peste 3 la mie sunt: Cotu Lung, Vărsătura, Racovița, Mărtăcești, Scărlătești, Vădeni, Gropeni, Făurei, Perișoru, Sihleanu, Cireșu, Albina, Tichilești, Berlești și Lacu Sărat. 

Județul Brăila este pe locul 7 la incidența cazurilor în ultimele 14 zile, după Ilfov, București, Constanța, Brașov, Cluj, Timiș.  

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentȘase atleți de la LPS Brăila vor fi premiați de autoritățile locale
Articolul următorCulisele Statului Paralel – Noi dovezi explozive despre miliardarul fără chip – A făcut denunțuri pe bandă