La 6 dimineața consumau alcool și făceau gălăgie în zona Piața Halelor

Ieri dimineață, la ora 06.00, un echipaj de jandarmi a fost sesizat, prin apel anonim, cu privire la faptul că, în zona Piața Halelor din municipiul Brăila, două persoane tulbură ordinea și liniștea publică.

Ajunși la locul indicat, jandarmii au depistat, pe strada 1 Decembrie 1918, în zona Piața Halelor, la câțiva metri de o stație de autobuz, doi bărbați, în vârstă de 33 ani, care deranjau ordinea și liniștea publică și consumau băuturi alcoolice.

Pentru faptele lor, cei doi brăileni au fost sancționați contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, cu amenzi în cuantum de 1.200 lei, fapte prevăzute și sancționate de Legea 61/1991 republicată.

Sursa: Realitatea de Braila