Lansarea campaniei de prevenire a traficului de persoane

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane lansează campania națională ”Închisoarea nu este doar între gratii! Libertatea unei victime a traficului de persoane depinde de alegerile tale!” în cadrul proiectului Constinuarea consolidării capacității de combateree a traficului de persoane cu accent pe prevenire, cooperare și recuperarea produselor infracțiunii, finanțat de Comisia Europeană.

Scopul campaniei îl constituie prevenirea traficului de persoane prin creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice cu privire la rolul cererii în mecanismul traficului de persoane.

Această campanie răspunde necesității abordării cererii care favorizează traficul de persoane și include demersuri pentru diminuarea acesteia, contribuind astfel la atingerea obiectivelor stabilite la nivel european, prin Convenția Consiliului Europei și Directiva 36/2011 care prevăd măsuri exprese pe care statele trebuie să le ia pentru reducerea și descurajarea cererii.

Campania se va derula pe o perioadă de 6 luni, până în luna decembrie 2022 și cuprinde activități specifice derulate în mediul outdoor și online, iar promovarea campaniei va fi susținută de două persoane publice, cu mare notorietate în ceea ce privește publicul țintă, Dorian Popa și vloggerul Zaiafet.

Ne dorim ca prin materialele realizate cu sprijinul celor două celebrități să putem accesibiliza și promova mesajele antitrafic destinate descurajării cererii în rândul cetățenilor români și astfel să putem contribui la popularizarea unui trend de conștientizare și denunțare a comportamentelor care conduc la exploatarea persoanelor vulnerabile.

Materiale care vor susține campania outdoor sunt diversificate și adaptate publicului targetat și vor contribui în egală măsură la promovarea numărul TelVerde  0800 800 678 și al  site-ului ANITP, în vederea accesării acestor canale de comunicare pentru informații suplimentare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.