Legile puterii | Nunțile și botezurile vor fi INTERZISE în continuare. Raed Arafat explică în ce condiții se deschid restaurantele

Raed Arafat a precizat vineri seară, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că, în ciuda redeschiderii restaurantelor, nu va fi permisă organizarea nunților, a botezurilor sau a meselor festive. Nerespectarea cu strictețe a măsurilor impuse de autorități va atrage o nouă suspendare a activității, a subliniat Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).

”Nunțile și botezurile sunt total interzise, cum au fost și până acum. Aniversări, mese festive etc nu se reiau. Restaurantele care se deschid, se deschid în proporție de 30% numai pentru servirea mesei, cu un număr maxim de șase persoane la o masă. La 100 de mese vor fi 33 ocupate, la distanță între ele.

Nu se pune problema unor mese festive, botezuri, nunți. 

Cinematografele se deschid tot cu capacitate de 30%, în contextul unei incidențe între 1,5 și 3 la mia de locuitori – din trei locuri, unul ocupat. Sub incidența de 1 la mia de locuitori, capacitatea permisă va fi de 50%”, a explicat Arafat.

Șeful DSU a atras atenția că măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus trebuie respectate în continuare cu strictețe atât de către populație, cât și de către operatorii economici. În caz contrar, se va reveni la decizia de suspendare a unor activități.

”Este foarte importantă responsabilizarea operatorilor economici din sectorul ospitalității: trebuie să înțeleagă că, dacă vor să rămână deschiși, trebuie să respecte regulile. Dacă nu, foarte repede se vor închide. 

Dacă, în acest moment, suntem într-o situație controlabilă este datorită măsurilor luate și aplicate. Renunțarea la aceste măsuri înseamnă revenirea la creșteri de infectări și la închiderea din nou a restaurantelor”, a adăugat Arafat. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.