Mâine se decide în CLM! Motocicletele ar putea fi interzise pe Calea Călărașilor!

 

În ședința de Consiliu Local, care va avea loc în data de 21 martie 2019, la inițiativa primarului, va fi supus la vot proiectul de hotărâre, care interzice accesul motocicletelor pe Calea Călărașilor, pe sectorul de drum cuprins între B-dul Dorobanților și B-dul Al.I.Cuza, pe perioada sezonului estival, 1 iunie – 10 octombrie, în intervalul orar 22.00 – 06.00.

Primarul spune că acest proiect a fost realizat la inițiativa Poliției Municipiului Brăila, care a cerut un cadru legislativ pentru a stopa traficul în zona menționată. Legea însă ar trebui schimbată la nivel național, astfel încât motocicletele să fie dotate obligatoriu cu amortizoare de zgomot.

Vitezomanii sunt protejaţi şi de un vid legislativ. Legea din România nu prevede o limită maximă de zgomot pe care îl poate produce o motocicletă. Cum iese din fabrică, aşa o omologhează şi Registrul Auto Român. În plus, cei de la RAR spun că nu au cum şi cu ce să verifice în trafic motocicletele modificate pentru fi şi mai zgomotoase.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.