Marele premiu și Trofeul concursului „Armoniile Dunării” câștigate de o brăileancă

Marele premiu și Trofeul concursului „Armoniile Dunării” câștigate de o brăileancă
Marele premiu și Trofeul concursului „Armoniile Dunării” câștigate de o brăileancă

În cadrul ediției din acest an a concursului ”Armoniile Dunării” au fost premiaţi 31 dintre cei 64 de concurenţi care au urcat pe scenă. Marele Premiu şi Trofeul concursului au fost câştigate de Bănică Bianca-Florentina din Brăila.

Vineri, 12 aprilie 2019, în Sala de concerte a Palatului „Lyra” din Brăila s-a desfăşurat cea de‑a zecea ediţie, aniversară, a Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii “Armoniile Dunării”, organizat de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila, Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”, Primăriei Brăila şi Casei de Cultură Municipale şi al unor parteneri şi sponsori.

Au fost prezenţi pe scenă 64 de concurenți împărţiți pe grupe de vârstă (7‑9 ani, 10-12 ani, 13‑15 ani şi 16‑18 ani), provenind din: Amara (Ialomița), Bacău, Bârlad (Vaslui), Braşov, Brăila, București, Focșani (Vrancea), Galaţi, Ianca (Brăila), Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Sărat (Buzău), Sibiu, Slobozia (Ialomița), Târgovişte (Dâmbovița), Tulcea și Vaslui.

Marele Premiu și Trofeul Concursului, au fost câştigate de Bănică Bianca-Florentina, în vârstă de 15 ani, din Brăila, elevă a Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila şi îndrumată de doamna profesor Mariana Iordache. Bianca-Florentina a interpretat piesa „Never Enough” şi va fi invitată în microrecital la ediția de anul viitor a concursului.

Au fost acordate de către organizatori, în total, 31 de premii, premii aniversare, mențiuni și premii speciale, însoţite de diplome, sume de bani şi pachete cu dulciuri. De asemenea, s-au oferit diplome de participare şi pentru ceilalţi competitori prezenți în finală.

Juriul a fost compus din personalităţi marcante ale muzicii ușoare românești: președinte – Adrian Ordean (compozitor, interpret); Viorela Filip (profesor de canto, compozitor, interpret); Mariana Iordache (director artistic al Concursului şi profesor de canto la Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila); Dragoş Gheorghiu (profesor de canto, director al unei şcoli de specialitate); Dan Helciug (solist Trupa “Spitalul de Urgenţă”). Prezentarea Concursului a fost asigurată de actriţa Ioana Popescu din Brăila.

Palmaresul complet al ediţiei 2019 a Concursului este următorul:

* Grupa 7-9 ani: Premiul I: Cristea Antonia – Braşov; Premiul II: Fluture Maia-Briana – Galaţi; Premiul III: Balaş Raluca-Maria – Târgovişte; Premiul aniversar: Ciobanu Ana-Maria Ştefania – Bârlad; Menţiuni: Popîrlan Georgeta-Emanuela – Brăila şi Săulea Alesia-Nicoleta – Bârlad.

* Grupa 10-12 ani: Premiul I: Ursulescu Diana-Maria – Vaslui; Premiul II: Piţu Alexandra-Georgiana – Bucureşti; Premiul III: Bostan Adina-Lavinia – Galaţi; Premiul aniversar: Danciu Laura-Maria – Bucureşti; Menţiuni: Urban Emma – Bacău, Milea Giulia-Maria – Galaţi şi Dărîngă Ana-Maria – Ianca; Premii speciale: Gheorghiţă Irina – Tulcea, Neniţă Daria-Maria – Bârlad şi Stoian Robert-Iulian – Brăila.

* Grupa 13-15 ani: Marele Premiu – Bănică Bianca-Florentina – Brăila; Premiul I: Grecu Mara-Georgiana – Galaţi; Premiul II: Velea Oana-Maria – Bucureşti; Premiul III: Frăţilă Cristina – Amara; Premiul aniversar: Bulgaru Ioana – Galaţi; Menţiuni: Milea Bianca-Alina-Elena – Râmnicu-Sărat, Ghiduruş Andrada-Maria – Slobozia şi Bounegru Jocelyn – Brăila; Premii speciale: Andrei Theodor-Octavian – Bucureşti, Geană Cristina-Ileana-Iuliana – Piteşti şi Vişan Roberta-Maria – Brăila.

* Grupa 16-18 ani: Premiul I: Ivan Crina-Maria – Brăila; Premiul II: Robea Andrada – Brăila; Premiul III: Budeşteanu Anastasia – Galaţi; Premiul aniversar: Dobre Drăguţa – Brăila.

După finalizarea concursului au avut loc microrecitaluri susţinute de elevi şi absolvenţi ai Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu”: Cristian Piron, Denisa Balaban, Marian Panait, Ana-Maria Ţugui şi Ana Onofrei, la care s-au adăugat momente de dans modern şi contemporan coordonate de profesor-coregraf Liliana Stan.

Evenimentul a culminat cu recitalurile de excepţie oferite de Trupa „Chroma Project” a Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” şi de Dan Helciug şi „Spitalul de urgenţă”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.