Măsuri ale polițiștilor brăileni pentru sărbători de Rusalii în siguranță

Ca de fiecare dată, polițiștii brăileni vor fi la datorie și în acest weekend prelungit de Rusalii și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier.

Astfel, în perioada 19- 21 iunie a.c., peste 130 de polițiști vor acționa zilnic în teren, din care peste 100 sunt din structurile de ordine publică și peste 15 sunt poliţişti de la rutieră, ce vor acționa cu peste 60 de autospeciale. Alături de aceștia sunt în dispozitiv și polițiști de la alte structuri – transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, iar în cazul unor situații deosebite luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase sunt pregătiți să intervină.

Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pentru a preveni și combate faptele antisociale, precum și pentru prevenirea și reducerea numărului de accidente rutiere grave și creșterea gradului de siguranță a traficului, pe drumurile publice.

Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită preventivă și să respecte indicațiile și măsurile legale ce au ca scop protejarea sănătății, vieții și a bunurilor. Dacă plecați la drum, conduceți cu viteză redusă, în special atunci când carosabilul este umed. Verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca de acasă! Reamintim că purtarea măștii de protecție în spațiile închise, în mijloace de transport în comun sau în zone aglomerate, precum și păstrarea distanțării fizice sunt în continuare obligatorii pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19. La biserică, în parc sau la cumpărături, nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi! Noi suntem la datorie în această periodă! În caz de nevoie, nu ezitați să ne cereți ajutorul sau să apelaţi 112 – Apelul Unic de Urgenţă!” este mesajul transmis de polițiștii brăileni.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.