Măsuri de prevenire a incendiilor la slujbele de Înviere

De la începutul lunii aprilie, personalul Inspecţiei de Prevenire și echipajele subunităților au executat, premergător Sărbătorilor Pascale, activităţi preventive pe linia apărării împotriva incendiilor (echiparea şi dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, identificarea şi înlăturarea eventualelor cauze potenţiale de incendiu, asigurarea evacuării în siguranţă a persoanelor), ce au constat în activităţi de control, recunoașterea la locașurile de cult.

Totodată s-au executat  informări preventive la toate lăcaşurile verificate, prilej cu care s-au distribuit pliante şi afişe, cuprinzând reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor cât și reguli de protecție sanitară pe timpul slujbelor religioase.

La slujbele religioase de înviere, s-a stabilit măsura participării în mod organizat a efectivelor inspectoratului în afara programului de lucru, fără a afecta capacitatea de intervenţie a unităţii şi subunităţilor, pentru asigurarea măsurilor specifice la unităţile de cult religios, pe timpul manifestărilor cu public numeros.

Pentru ca Sfintele Sărbători de Paşti să fie petrecute în linişte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila recomandă slujitorilor bisericii, cetăţenilor brăileni şi turiştilor respectarea următoarelor măsuri:

Privind lăcaşurile de cult:

  1. Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare ori de execuţie şi interzicerea desfăşurării lor în obiective care au amplasate, la interior sau la exterior, schele;
  2. Desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă, îndepărtarea covoarelor/mochetelor şi a mobilierului (scaune, bănci) din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celui folosit de ierarhi şi limitarea accesului credincioşilor, astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult;
  3. Desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă, pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii.
  4. Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult în cazul producerii unui incendiu, cu menţionarea faptului că, în cazul evacuării de urgenţă a clădirii, să stingă imediat lumânările şi să utilizeze lanternele din dotarea telefoanelor mobile;
  5. Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi a mânăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie a autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranţii exteriori de incendiu;
  6. Efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mânăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu.

Privind utilizarea lumânărilor şi a focului deschis:

  1. Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbele religioase de Sfânta Înviere, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii şi, de asemenea, că se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule (autoturisme, autocare, microbuze);
  2. Interzicerea utilizării focului deschis la efectuarea curăţeniei pe terenurile, în curţile lăcaşurilor de cult, precum şi în cimitirele din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activităţi se desfăşoară, cu intensitate ridicată, premergător Sfintelor Sărbători de Paşte.

În cazul producerii unui eventual incendiu în lăcaşul de cult:

  1. Se evacuează toţi enoriaşii din biserică, prin grija şi sub coordonarea preoţilor, utilizând echilibrat toate căile de evacuare existente, inclusiv cele din altar, acolo unde acestea există, o atenţie deosebită fiind acordată persoanelor în vârstă sau cu un grad de mobilitate redus;
  2. Concomitent cu evacuarea persoanelor, se asigură prima intervenţie pentru stingerea incendiului, utilizând stingătoarele de incendiu;
  3. Se vor anunţa de îndată serviciile de urgenţă profesioniste la numărul de apel unic 112 şi serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al localităţii.

În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

Sursa: Realitatea de Braila