Măsuri restrictive în Spitalul județean pentru prevenirea răspândirii gripei

Măsuri restrictive în Spitalul județean pentru prevenirea răspândirii gripei
Măsuri restrictive în Spitalul județean pentru prevenirea răspândirii gripei

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a luat măsuri pentru prevenirea răspândirii gripei în unitatea sanitară. Programul de vizită a fost redus de luni până vineri, de la ora 16.00, până la ora 19.00, iar sâmbăta şi duminica sunt primiţi vizitatori între orele 10.00 – 11.00 şi 16.00-18.00.

Primele cazuri de gripă clinică, în număr de 37, au apărut în ultima săptămână, în judeţul Brăila, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

Dintre cele 37 de persoane bolnave, trei au fost internate în spital. O femeie în vârstă de 42 de ani se află la Terapie Intensivă, din cauza evoluţiei nefavorabile a stării de sănătate. În cazul femeii internate la Terapie Intensivă, au fost recoltate probe şi trimise la Institutul Cantacuzino, iar rezultatul va arăta dacă este vorba de un virus gripal.

Din cele 37 de cazuri, 20 s-au înregistrat în rândul adolescenţilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani, 10 la persoane din grupa de vârstă 50-64 de ani, iar 7 au vârste peste 65 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.