Mesaj emoționant al ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, la moartea Preasfințitului Gurie

Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Gurie, care era internat de două săptămâni la Spitalul Judeţean din Deva cu COVID-19, a murit, joi, în urma unui stop cardio-respirator, după ce, în ultimele zile, a fost intubat. El ar fi împlinit 53 de ani la finalul acestui an. 

ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, transmite un mesaj emoționant la moartea Preasfințitului Gurie. ”I-a murit trupul învins de acest microb, poate ca să ne spună tuturor: fiți mult mai atenți, învățați de la mine, apărați-vă sănătatea și viața, căci mă duc să-I spun Mântuitorului Iisus Hristos că toată Biserică îi îndeamnă pe fiii ei ca prin credință, rugăciune și sfaturile medicilor să învingă moartea!”, transmite ierarhul din Galați.

Iubiți credincioși, aprindeți un pai de lumină în candelele inimilor. Udați sufletul cu o lacrimă sfântă, o rugăciune de seară care să devină scară de urcare a îngerilor lui Dumnezeu care duc mai aproape de tronul arhieresc al Domnului Hristos sufletul Preasfințitul Părinte Episcop Gurie. A fost un om blând, echilibrat, evlavios și zambitor către orice suflet întristat, un om de o mare discreție, disponibil de a sluji tuturor și de a-i asculta pe toți începând cu părintele său, Mitropolitul Nestor. A fost prețuit, stimat și iubit de Patriarhul țării și de toți ierarhii Sfântului Sinod, respectuos față de cei ce nu erau de aceeași părere cu el și nu-i împărtășeau gândurile, chiar bune fiind. S-a consumat prea repede, însă doar trupește. I-a cedat plămânul din pământ, dar sunt sigur că plămânul spiritual, virtuțile, bunătatea și apostolatul său ca prim episcop al cetăților dacice din inima României, îl vor păstra nemuritor. I-a murit trupul învins de acest microb, poate ca să ne spună tuturor: fiți mult mai atenți, învățați de la mine, apărați-vă sănătatea și viața, căci ma duc să-I spun Mântuitorului Iisus Hristos că toată Biserică îi îndeamnă pe fiii ei ca prin credință, rugăciune și sfaturile medicilor să învingă moartea! Învață-ne de sus, Preasfințite Gurie, să putem să-ți ducem mai departe idealurile de rugăciune, de bunătate și de iubire de Biserică, de țară și de popor! „În mormânt nu toți murim, cum în trai nu toți trăim. De vreți morți să nu muriți, cătați vii ca să trăiți” (Ioan Nenițescu). Hristos Domnul în lumina Învierii Sale ne-a dat un rugător mare în cer și o icoană de arhiereu pe pământ! Dumnezeu să-l ierte!”, e mesajul transmis de ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.