Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în faţa tricolorului, transmite prim-ministrul Nicolae Ciucă, într-un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României.

„La 104 ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfăşurare la graniţa de Est şi un obiectiv naţional către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spaţiul Schengen. Şi acum, ca şi la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda naţională sunt siguranţa, stabilitatea şi modernizarea României. Faţă de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme şi dezvoltare, precum şi protecţia oferită de NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie”, a scris premierul, joi, pe pagina sa de Facebook.

El spune că „avem astăzi datoria de a depăşi orice diferenţe de suprafaţă şi a ne concentra eforturile pe atingerea obiectivelor de interes naţional, pe bunăstarea oamenilor, pe ziua de mâine”.

„Partidul Naţional Liberal rămâne un partid al tuturor românilor, devotat intereselor ţării şi cu un puternic angajament de a aduce România acolo unde îi este locul, alături de marile democraţii europene. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!”, mai scrie şeful Executivului. 

Articolul precedentA derapat pe carosabilul umed și s-a izbit de un autoturism care circula pe sensul opus
Articolul următorO excepțională veste de Ziua Națională a României. Cămașa cu altiță a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO