Joi, 27 decembrie a.c., în jurul orei 11:15, o patrulă de jandarmi a depistat, în Piaţa Halelor din municipiul Brăila, o femeie care deţinea şi oferea spre vânzare mai multe materiale pirotehnice din clasa celor interzise a fi comercializate.
Persoana interceptată de patrula de jandarmi a fost legitimată şi s-a stabilit că aceasta se numeşte I.V.C., din Brăila.
La controlul bagajului aflat asupra femeii au fost găsite 7 (șapte) cutii a câte 100 bucăți de petarde SCHLAG BIROT, 35 (treizecisicinci) cutii a câte 60 de bucăți de petarde PICCOLO CORSAIR; 9 (nouă) bucăți petarde BANANA BLUE COLOR și 12 (doisprezece) bucăți de artificii cu multiple focuri MAGICAL SHOTS.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept ”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37, alin. 1 lit. a, din Legea 126/1995.
Persoana şi materialele au fost predate lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Biroul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase pentru continuarea cercetărilor iar meterialele pirotehnice au fost confiscate.