Mihai Tudose: Liviu Dragnea – paria Europei!

Mihai Tudose
Mihai Tudose

Eurodeputatul S&D Ana Gomes l-a huiduit vineri pe Liviu Dragnea, la finalul discursului acestuia în cadrul Congresului PES. În cadrul discursului său ținut în limba română, liderul PSD a spus că „dreapta a distrus Europa”, „a distrus multe valori, speranțe, destine”, iar în România a folosit pentru asta instituțiile de forță ale statului.

Eurodeputatul portughez Ana Gomes i-a strigat liderului PSD: „Afară cu corupţii! Nu vrem corupţie şi corupţi în PES și în S&D”.

Fostul premier al României, deputatul de Brăila Mihai Tudose, care a trecut recent la ProRomânia a avut o reacție pe pagina sa a unei rețele de socializare.

”Liviu Dragnea – paria Europei! A crezut că poate să păcălească în continuare pe toată lumea, dar a reușit doar să se acopere de rușine și fluierături la Congresul socialiștilor europeni.
Un personaj total nefrecventabil în nicio cancelarie europeană, respins până și de membrii propriei sale familii politice și urât de majoritatea românilor. Acesta este azi Liviu Dragnea!
Putem să punem capăt răului pe care acest om îl face în fiecare zi României. Venind la vot!!!
Alegerile europarlamentare din mai sunt primul pas în acest sens și sper ca românii să aleagă PRO România, pentru că este singura alternativă serioasă la dezastrul pe care Nicolae Liviu Dragnea l-a provocat țării noastre”, a scris Mihai Tudose.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.