Miting al sindicaliștilor din învățământ la Brăila. Circulație deviată mâine, între orele 11-12

Joi, 8 iunie a.c., între orele 11.00-12.00, Sindicatul Învățământ Brăila „Corneliu Gheorghe Caranica” va organiza un marș de protest, care va porni din fața Inspectoratului Școlar Județean Brăila, pe traseul Bulevardul Al. I Cuza – Calea Călărașilor, cu punct de sosire platoul din fața Palatului Administrativ unde se va staționa aproximativ 10 minute.

Organizatorii anunță prezența unui număr de circa 1500 de participanți, care se vor grupa pe spațiul pietonal din fața Liceului de Arte Hariclea Darclee și Colegiului Național Nicolae Bălcescu.

Având în vedere marșul de protest al Sindicatului Învățământ Brăila, Inspectoratul Județean de Poliție anunță că între orele 11.00 – 12.00 se va închide complet circulației rutiere sensul de mers de pe Bulevardul Al. I. Cuza, cuprins între strada Nicolae Bălcescu și Calea Călărașilor. De asemenea se va închide circulației rutiere sensul de mers de pe Calea Călărașilor, cuprins între Bulevardul Al. I. Cuza și Bulevardul Independenței.

Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute ocolitoare.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.