Monumentele istorice existente, din județul Brăila, vor primi finanțare

 

Ministrului Culturii, Valer Daniel Breaz, a răspuns invitației președintelui PSD, Ion Rotaru, de a vizita Brăila. În cadrul conferinței de presă, Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, i-a atras atenția ministrului asupra programului de reabilitare a monumentelor istorice, care trebuie să continue.

Știu că anul trecut a fost un program de reabilitare a monumentelor istorice din județ, pe fiecare unitate administrativ teritorială. Nu sunt sume foarte mari, iar primarii doresc continuarea acestui program, pentru că și la ei aceste monumente pot deveni o atracție chiar și turistică”, a atras atenția președintele Consiliului Județean Brăila.

 

 

Ministrului Culturii, Valer Daniel Breaz, a declarat că își dorește să fie un ministru imparțial și să susțină proiectele culturale ale României, indiferent de zona în care aceastea sunt implementate.

Șefii administrației locale i-au cerut ministrului fonduri pentru reabilitarea clădirilor, sau pentru restaurarea monumentelor istorice, dar și parteneriate în vederea realizării festivalurilor internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.