Oprit în trafic pentru că circula la ora 1 noaptea, depistat băut la volan

Azi-noapte, la ora 01:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Rahova din municipiu.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,84 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 500 de lei conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.