Opt primari din județul Brăila și-au declarat susținerea pentru Mihai Tudose

Fostul premier al României, deputatul Mihai Tudose a anunțat într-o conferință de presă că 8 primari din județul Brăila și-au exprimat în scris sprijinul pentru  alegerile europarlamentare pentru Pro România. Alături de aceștia, un consilier județean PSD și-a anunțat demisia din partid și din Consiliul Județean și a trecut la Pro România. 

”Viața politică, climatul social, așteptările cetățenilor pe care îi reprezentăm ca urmare a votului, ne-a adus în situația de a lua o decizie care să răspundă stării de spirit a oamenilor de lângă noi. Astfel noi, asemenea majoritatea românilor, considerăm că actuala conducere politică, locală și națională, nu mai acționează în interesul oamenilor. În consecință am decis ca de astăzi să susținem un proiect nou în care ne regăsim, o echipă de oameni cu care putem privi cu încredere în viitor, echipa Pro România. Drept urmare semnăm prezenta declarație următorii primari” scrie în declarația semnată de 6 primari de la PSD și unul de la ALDE.

Primarul PNL al comunei Berteștii de Jos, Costel Florinel Capbun a semnat o declarație identică, dar separat de cei 7. În declarația acestuia, după echipa Pro Românie, este trecut în declarația scrisă și numele lui Mihai Tudose. Declarația acestuia este datată 25 martie 2019.

Cei 7 primari de la PSD și ALDE sunt: Fănel George Chiriță – primar PSD al orașului Ianca, Ionel Voinea – primar PSD al orașului Făurei, Dumitru Panțuru – primar PSD al comunei Movila Miresii, Ilie Efteme – primar PSD al comunei Siliștea, Costică Cojea – primar PSD al comunei Chiscani, Nicolae Ganea – primar PSD al comunei Galbenu și Gabriel Drăguț – primar ALDE al comunei Surdila Găiseanca. Drăguș este singurul primar pe care ALDE îl are în județul Brăila.

În conferința de presă Tudose a pomenit și de primarul comunei Jirlău, Daniel Drăguț, tot de la PSD, care însă nu se regăsește pe lista celor care au semnat declarația.

Mihai Tudose a precizat că cei 8 primari rămân la partidele pe listele cărora au fost aleși în iunie 2016, dar vor susține candidatul brăilean al Pro România, Mihai Tudose, aflat pe locul 3 pe listele de candidați la alegerile europarlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.