Parc de joacă vandalizat de trei tineri brăileni

Joi, 23 ianuarie 2020, la ora 21.30, o patrulă din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila a constatat că unul dintre ansamblurile de joacă din parcul pentru copii ”Pinocchio”, situat în curtea interioară a blocului N, de pe Calea Călărașilor nr. 256 era partial distrus, prezentând urme clare de vandalizare.

În urma verificărilor efectuate și cu ajutorul imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere din părculețul de joacă pentru copii, polițiștii locali i-au indentificat pe autorii distrugerii.

Cei trei tineri, locuiesc în zonă și în cursul aceleiași seri, în jurul orei 20.30, așa cum se vede in imaginile de pe camerele din părculeț, au început să lovească cu picioarele și să tragă de parțile componente ale ansamblului de joacă.

În aceeași seară, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați cu privire la acest incident. polițiștii i-au identificat pe cei 3 tineri, toți minori, cu vârsta de 13, 14 și 15 ani, toți din Brăila și domiciliați la blocurile din zonă.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.