Părinți responsabili, vacanța presupune supravegherea copiilor!

Vacanţa mult-aşteptată de copii trebuie să aducă bucurie şi relaxare acestora, nu temeri şi riscuri inutile. De petrecerea în siguranţă deplină a vacanţei de vară sunt acum responsabili numai părinţii, obligaţie pe care trebuie să şi-o asume prioritar altor preocupări.

 

Obligaţia neasumată de supraveghere a propriul copil, în vârstă de numai 9 ani, a adus poliţiştii Poliţiei Oraşului Ianca în stare de alertă în prima zi a vacanţei de vară.

În seara zilei de 18.06.2019, părinţii au observat că fiica lor nu s-a întors de la joacă, unde plecase cu patru ore înainte. Sesizaţi de mamă, poliţiştii au început imediat căutările în oraşul Ianca, la lăsarea serii aceştia găsind copilul în scara unui bloc unde se adăpostise din cauza condiţiilor meteo.  Cu ajutorul oamenilor legii şi a reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, părinţii au aflat ulterior prin ce teamă trecuse minora în decursul celor patru ore. Micuţa,  surprinsă de furtună, s-a refugiat în scara unui bloc, de unde nu a mai ştiut să se întoarcă la domiciliu. Iar pericolele la care a fost expusă minora de propriii părinţi puteau să nu se oprească aici…

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila atrage atenţia părinţilor cu privire la îndatoririle şi obligaţiile pe care le au în privinţa îngrijirii, educării şi supravegherii minorilor pe perioada vacanţei de vară.

Legal, lipsa de supraveghere a minorului în vârstă de până la 16 ani de către părinţi sau de către persoanele cărora le este încredinţat spre creştere şi educare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei, potrivit Legii 61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Din perspectiva familiei, un minor nesupravegheat şi neîndrumat corespunzător poate determina panică psihologică atât pentru copil, cât şi pentru părinţi, pericol pentru viaţa şi integritatea celui mic… poate chiar doliu.

 

Dacă eşti părinte, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie judeţean Brăila îţi reamintesc:

 

–         Ascultă ceea ce-ţi spune copilul şi comunică cât mai mult cu el. Copiii sunt cei care vă vor spune dacă totul este în regulă sau nu;

–         Învaţă-ţi copilul să recunoască situaţiile periculoase sau deranjante şi repetă cu el modalităţi de ieşire din astfel de situaţii. Trebuie să ştie să-ţi spună dacă ceva/cineva îi provoacă frica, confuzie, derută sau jenă;

–         Fă-ţi timp şi discută cu copilul tău cum trebuie să procedeze în diferite situaţii: acasă, la joacă, în excursie, la bunici etc.

–         Stabileşte împreună cu minorul reguli pentru fiecare din situaţiile în care rămâne singur, pornind de la ce pericole pot să apară;

–         Dacă s-a rătăcit sau s-a pierdut, învăţă-l să apeleze la un poliţist, un salvamar, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil;

–         În condiţii meteo schimbătoare, asigură-te că nu se depărtează de locuinţă;

Nu uita: este de datoria ta să faci o vacanţă cât mai plăcută pentru copilul tău!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.