Patrick Petre ar putea reveni în echipă în meciul de sâmbătă cu FC Brașov

Sâmbătă, 7 iulie 2021, de la ora 11:00, Dacia Unirea Brăila va juca pe stadionul Municipal cu FC Brașov, echipă pregătită de Ilie Stan, un meci contând pentru etapa a II-a din Liga 2.

Prețul biletului va fi de 10 lei cu acces doar la Tribuna 1, în limita a 75% din capacitate. La tribuna a II-a a fost amenajat un sector pentru suporterii echipelor oaspete. De asemenea s-au pus în vânzare și abonamente pentru întreg sezonul, la prețul de 100 de lei.

Pentru a intra pe stadion spectatorii vor fi nevoiți să respecte protocoalele în vigoare, astfel:

Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV- 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore.

Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

Pentru meciul cu FC Brașov antrenorul Florentin Petre speră să-l poată avea în echipă și pe fiul său, Patrick Petre. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.