Vineri și sâmbătă, polițiștii au identificat doi bărbați care se aflau la volanul autoturismelor deși aveau permisele de conducere suspendate. 

Sâmbătă, 5 iunie a.c., în jurul orei 10:10, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Zăvoaia, în timp ce conducea un vehicul pe DJ 203, pe raza localității Dudescu, comuna Zăvoaia.

De asemenea, în dimineața zilei de vineri, 4 iunie a.c., ora 09:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe bulevardul Dorobanților din municipiu.

Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că cei doi brăileni aveau dreptul de a conduce suspendat.

În ambele cauze au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentO tânără brăileancă de 18 ani, care trebuia să se afle în carantină la domiciliu, depistată conducând autoturismul prietenei sale deși nu poseda permis de conducere
Articolul următorA ieșit la plimbare deși trebuia să se afle în carantină la domiciliu