OLYMPUS DIGITAL CAMERA

S-au verificat în teren sesizările înregistrate la Biroul Inspecție Comercială în luna aprilie 2019 și s-a întocmit răspuns petenților.

 

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie Comercială și-au desfășurat activitatea conform  prevederilor Legii nr.155/2010 privind atribuţiile de control în domeniul activităţii comerciale stabilite prin fișa postului și a actelor normative în vigoare, a tematicilor nr.419, nr.420 și nr.421/17.01.2019 și a adresei  nr.419/17.01.2019 privind delimitarea pe zone de control în centrele comerciale și în supermarket-urile din Municipiul Brăila şi a altor dispoziţii primite, urmărind în limita competenţelor respectarea legislaţiei pentru care sunt abilitaţi.

Au fost verificaţi un număr de 73 operatori economici şi s-au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale  în valoare de 6.800 lei  pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.nr.716/2018, H.G.nr.348/2004, H.C.L.M.nr.254/2016 și Legii nr.12/1990 R după cum urmează:

– I.I. Sighinas Daniela, S.C. Stedesa Com S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.716/2018 – pentru nevizarea / lipsa avizului / autorizației de funcționare – valoare sancțiuni aplicate 3.000 lei;

– I.I. Drăgan Ana Maria, S.C. Ranimaris Com S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.G.nr.348/2004 – pentru neafișarea denumirii firmei la locul de desfășurare al activității – valoare sancțiuni aplicate 800 lei;

– S.C. Demiveo Com S.R.L., S.C. Dretyres S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.254/2016 – pentru neafișarea prețurilor în mod vizibil – valoare sancțiuni aplicate 3.000 lei.

În perioada 3-5 mai 2019, a fost verificată activitatea agentilor economici care comercializau obiecte de cult în zona Bisericii Greacă cu ocazia sărbătorii religioase ,,Izvorul Tămăduirii” precum și a celor din Parcul Monument cu ocazia Festivalului Berii Timisoreana.

 

Articolul precedentTânăr de 19 ani, cu permisul suspendat, depistat din nou la volan
Articolul următorCetățean albanez, urmărit la nivel naţional și internațional, depistat în Brăila