Petre Daea a fost în vizită în județele Brăila și Galați

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a început un turneu prin țară, în zonele unde seceta face ravagii. Noul ministru al agriculturii vrea să vadă cu ochii lui cât de afectată este agricultura, mai ales că nu este de acord cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, care spunea că e secetă în peste 70% din țară. „Trebuie să vezi suferința plantelor la fața locului”, a spus Petre Daea la Digi24. 

„Ieri am fost la Brăila și am văzut în aproape cele 300.000 de hectare care sunt amenajate la irigat, culturile din perimetrul irigabil sunt în regulă, deci nu avem calamități în acest perimetru. Astăzi sunt în Galați. Din 291.000 de hectare, care este suprafața arabilă a acestui județ, pentru 88.000 de hectare au fost încheiate contracte de irigare. Culturile se irigă. În perimetrele pe care le avem în funcțiune, unde instalațiile asigură apă la plante, nu avem pierderi de recoltă”, a adăugat el.

Daea spune că este în discuții cu Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, cu agricultorii și cu experții din domeniu pentru repunerea în funcțiune a sistemelor de irigații, acolo unde ele nu funționează.

„Este o îngrijorare a tuturor și o supărare, zic eu, legitimă, pentru că în 2020 și 2021 în sistemele de irigații nu s-a făcut aproape nimic”, a spus Daea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.