PNL a început discuțiile pentru formarea majorității!

PNL Brăila este gata să formeze o nouă majoritate în Consiliul Județean și să-l dea jos inclusiv pe președintele Iulian Chiriac

 

Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal au susținut o conferință de presă în cadrul căreia și-au manifestat intenția de a purta negocieri cu fiecare partid politic în parte, pentru a-l lăsa pe Chiriac fără majoritate și fără scaun.

Categoric, avem timp să facem și aceste discuții. Având în vedere că a fost ședința de Consiliu Județean și ne-am întâlnit cu toți consilierii județeni, i-am rugat pe toți colegii consilieri, ai Partidului Național Liberal să inițieze discuții în particular cu toți colegii, de la toate partidele, care ar putea să înțeleagă proiectele pe care noi vrem să le propunem. În perioada următoare vom vedea. A fost o chestie deschisă, toți colegii au fost implicați în acest demers. Până la acest moment sunt câțiva pași făcuți dar o să-i comunic în momentul în care voi ști ceva concret”, a declarat președintele PNL Alexandru Dănăilă.

 

 

Practic, la momentul actual PNL mai are nevoie doar de votul a 5 consilieri pentru a schimba majoritatea. Liberalii speră ca președintele, odată ce și-a pierdut legitimitatea, să-și dea demisia ”de onoare”. PMP și ALDE ar putea genera cele 4 voturi, din 5, de care liberalii au nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.