PNL merge singur la europarlamentare! Adrian Tabarac a vorbit despre motivarea electoratului

 

Președintele Organizației Municipale a PNL Brăila a vorbit în cadrul unei emisiuni televizate despre absența electoratului la urne. Tabarac a recunoscut că motivarea cetățenilor este în datoria politicienilor, iar liberalii au învățat din greșelile ultimelor alegeri.

În ceea ce privește europarlamentarele, Adrian Tabarac a declarat că PNL va merge pe o listă proprie. Mai departe, liberalul a recunoscut ca toate partidele de dreapta ar trebui sa se unească pentru a înlătura guvernarea PSD.

Pentru alegerile europarlamentare noi se asumăm o listă proprie. Fiecare partid are electoratul lui, însă este important ca toți cei de pe dreapta, care oarecum gândim 90% în aceeași direcție să ne unim și să nu ne cramponăm în nimicurile unor negocieri. Cred că dreapta poate conduce România și a demonstrat-o de-a lungul istoriei, pentru că partidele de dreapta, atunci când se unesc, pot conduce țara bine”, a explicat Adrian Tabarac.

Președintele Organizației Municipale a PNL Brăila a recunoscut că lipsa electoratului la urne este o problemă cauzată de politicienii care nu știu să-i motiveze pe cetățeni, acesta fiind și motivul pentru care partidele de dreapta nu reușesc să aibă majoritate.

Părerea mea personală este că fiecare partid ar trebui să-și coaguleze întregul electorat, să ne motivăm electoratul să iasă la vot și să ne voteze. Pentru că o foarte mare parte a populației nu a ieșit la vot din vina noastră! Nu este nimeni altcineva vinovat. Noi suntem vinovați pentru că nu am știut cum să comunicăm și mă refer aici la politicienii de rând, pentru că noi suntem cei care trebuie să convingem oamenii să iasă la vot. Dacă vom convinge electoratul, atunci, cu siguranță PSD nu va mai avea majoritate”, a atras atenția liberalul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.