PNL relansează economia cu miniștri de mâna a doua. Ministerele de forță, puse pe tavă PSD-ului lui Ciolacu

În timpul negocierilor din decembrie anul trecut pentru formarea Guvernului, Ludovic Orban a fost acuzat că ar fi cedat ministere importante pentru a-și asigura funcția de președinte al Camerei Deputaților: Fonduri Europene, Transporturi şi Dezvoltare. Ar fi trebuit ca partidul să-și fi păstrat portofoliile pentru relansarea economiei, spuneau, la acea vreme, voci politice. 

Mai mulți lideri liberali, printre care se numărau miniștri sau care aveau șanse de a deveni miniștri în guvernul de coaliție, au fost nemulțumiți de negocierea cu USR PLUS și UDMR. Aceștia acuzau că Ludovic Orban ar fi cedat prea multe posturi către USR PLUS și UDMR, în schimbul obținerii Camerei Deputaților.

Partidul trebuia să-și păstreze Fondurile Europene, Transporturile și Dezvoltarea pentru a relansa economia șubrezită de efectele devastatoare ale pandemiei, reclamau tot mai mulți actori politici. 

La nici un an distanță, cu un Ludovic Orban ieșit din peisaj, iată că PNL „relansează” economia și mai încercată și impune, cu girul președintelui Klaus Iohannis mobilizat, pe ultima sută de metri, de teama suspendării, oameni loiali în ministere. 

Potrivit ultimelor scenarii de negociere, Raluca Turcan, unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai fostului președinte PNL Ludovic Orban, a primit portofoliul Digitalizării. O altă contestatară, Monica Anisie ar fi în cărți pentru Ministerul Turismului. Cu astfel de firmituri, pentru că grosul ministerelor, cele strategice, de forță, ar fi fost cedate de bună voie PSD-ului, PNL-ul lui Florin Cîțu vrea să pună economia pe roate. De experiența doamnei ministru Pepsiglas ne-am convins deja în perioada în care a gestionat Educația. Ce șanse ar avea în fruntea Turismului? Poate doar să prindă câteva oferte last-minute în sezonul de iarnă pentru întâiul-schior al țării, Klaus Iohannis, sau un all-inclusive de toată frumusețea prin Valea Regilor. Pentru asta, PNL-ul lui Florin Cîțu a fost în stare să rupă alianța cu USR PLUS!

După negocierile de sâmbătă dintre PNL, PSD și UDMR, s-a stabilit că liberalii vor da primul premier în sistemul de rotație convenit – Nicolae Ciucă ar urma să fie agreat pentru funcția de prim ministru. În acest scenariu, PNL va avea 8 ministere – Justiția, Internele, Externele, Educația, Turismul, dar și Energia, Fondurile Europene și Digitalizarea. Rămâne de văzut cum vor reuși liberalii să redreseze economia în condițiile în care ministerul de forță, cel al Finanțelor, a fost pus pe tavă PSD-ului.  Social-democrații urmează să mai primească, printre altele, și portofoliile de la Transporturi și Economie – domenii cheie din punct de vedere al gestionării finanțelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.