Galerie foto+video: Podul de la Brăila este în grafic

Lucrările la Podul suspendat peste Dunăre dintre Brăila și Tulcea se desfășoară într-un ritm destul de alert, lucrările fiind în grafic pe ambele maluri ale Dunării.

Potrivit celor care supraveghează lucrările, totul se desfășoară potrivit planului în prezent și nu există niciun fel de problemă, astfel că etapa legată de realizarea pilonilor podului ar trebui să se încheie undeva la finele anului. Au fost create 26 de puțuri de 46 metri adâncime pentru a elimina apa din sol în zona în care se turna piciorul podului. În această perioadă se lucrează la blocul de ancoraj, în cursul zilei de mâine urmând să se facă armarea cilindrului central. Singura problemă ar fi exproprierile terenurilor de pe viitoarea șosea care va face legătura cu Drumul Național 2B. Termenul de finalizare al acestei investiții este sfârșitul anului 2023.

„Lucrările merg conform așteptărilor. Așa cum v-am spus și data trecută, vremea a ținut cu noi. Din punctul nostru de vedere, nu ne-a afectat deloc perioada aceasta de stare de urgență. Ne-am conformat stării de urgență, s-a lucrat în schimburi, s-a lucrat în rotații, dar activitatea nu s-a oprit absolut deloc.” a spus Viorel Eşanu, cel care monitorizează lucrările la Podul de la Brăila.

Președintele CJ Brăila a declarat că lucrările la pod merg într-un ritm alert și speră ca în cel mai scurt timp să fie rezolvată și problema exproprierilor pentru a se trece la lucru și pentru drumurile de acces la această construcție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.