Șoferul, în vârstă de 37 de ani, s-a ales cu dosar penal

 

Miercuri la ora 12:30, poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei l-au oprit în trafic, pe DJ 211C, în afara locaslității Tătaru, pe un brăilean, în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-un tractor și două remorci.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că niciuna dintre acestea nu este înmatriculată.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Articolul precedentȘofer, depistat în stare de ebrietate, la volan!
Articolul următorOrdin de protecție pentru un polițist care și-a amenințat soția