Polițiștii brăileni au acționat pentru combaterea abaterilor comise de bicicliști, conducători de trotinete electrice și pietoni

În perioada 02-03 noiembrie a.c., poliţiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au desfășurat o acțiune,  pentru reducerea accidentelor rutiere produse ca urmare a indisciplinei pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice pe raza județului Brăila.

Întrucât indisciplina în trafic, atât a bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice, cât și a pietonilor reprezintă o cauză generatoare de accidente rutiere, acțiunea a avut ca scop reducerea victimizării prin accidente rutiere, în care sunt implicate aceste categorii de participanți la trafic.

Astfel, polițiștii au aplicat 312 sancțiuni contravenționale, în valoare totală  de peste 80.000 de lei, dintre care 202 sancțiuni au fost aplicate conducătorilor de biciclete, o sancțiune a fost aplicată unui conducător de trotinetă electrică și alte 109 sancțiuni contravenționale vizând alte abateri la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Acțiunea a avut și caracter preventiv și a avut ca principale obiective combaterea abaterilor comise de conducătorii de biciclete și trotinete electrice, precum și cele ale pietonilor, combaterea comportamentelor în trafic, de natură să prejudicieze siguranța rutieră, precum și menținerea unui climat corespunzător de disciplină rutieră.

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și conștientizarea tuturor participanților la trafic despre importanța respectării normelor rutiere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.