Polițiștii brăileni au aplicat 204 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației

La nivelul județului Brăila, conform raportării Direcției de Sănătate Publică, astăzi 31.03.2020, în izolare voluntară la domiciliu sunt 2.718 persoane, 264 de persoane se află în carantină. Alte 1.074 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile. De asemenea, 38 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată, iar un caz de COVID- 19 a fost vindecat.

Polițiștii brăileni continuă să acționeze în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică.  Astfel, în ultimele 24 de ore au fost executate peste 200 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 992 de persoane, în 741 de locații și au fost supuse controalelor 67 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 231 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 500.000 de lei.

Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 204 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militara nr. 3/2020.

De asemenea, polițiștii au depistat 8 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, aceastea fiind sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 9.500 de lei, și au fost conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Totodată, precizăm faptul că, de la debutul epidemiei, polițiștii au aplicat 1.267 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.500.000 de lei.

”Fac apel la cetățeni să respecte măsurile dispuse pe perioada stării de urgență, reamintindu-le că, în conformitate cu Ordonanța Militară 4/2020, amenzile pentru persoanele care nu vor respecta prevederile au fost majorate. Astfel, cei care vor părăsi domiciliul, fără un motiv întemeiat, riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 20.000 de lei. Cei care încalcă regulile izolării, pe lângă amenzi vor fi obligați să intre în carantină pe o perioadă de 14 zile, suportând toate cheltuielile aferente cazării. De asemenea, potrivit Ordonanței Militare 5/2020, persoanele care părăsesc centrul de carantină fără aviz, vor fi obligate la o nouă perioadă de carantină, de 14 zile, plătind cheltuielile, dar vor răspunde și penal” a spus prefectul Cătălin Boboc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.