Polițiștii brăileni au aplicat 49 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020

La data de 15 aprilie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.

Astfel, au fost organizate 15 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

De asemenea, au fost  desfășurate activități pentru verificarea respectării măsurii de carantinare, izolare și a interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație a persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.

În cadrul activităților desfăşurate, forţele implicate au verificat 1.174 de persoane, 23 de societăți comerciale și au controlat 110 vehicule, 37 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, valoarea totală a amenzilor fiind  de 6.100 de lei.

Dintre acestea, 19 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei .

Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.