Polițiștii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor care au loc în acest weekend la Brăila

Având în vedere că începând de astăzi până duminică, 25 septembrie a.c., municipiul Brăila găzduiește ”Festivalul Peștelui” și ”Semimaratonul Brăila 2022”, evenimente la care va participa un număr semnificativ de persoane, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a luat o serie de măsuri pentru ca toți participanții să fie în siguranță.

Astfel, la data de 25 septembrie a.c., în intervalul orar 08:30-14:00 polițiștii brăileni împreună cu jandarmii și polițiștii locali sunt mobilizați pentru asigurarea liniștii și ordinii publice și a siguranței participanților la cea de-a III – a ediţie de Semimaraton, precum și pentru punerea în aplicare a unor restricţii de circulaţie, după cum urmează: pe Calea Călăraşilor, pe sectorul cuprins între strada Griviței şi strada Împăratul Traian; pe Calea Galaţi pe tronsonul cuprins între Piaţa Traian şi Bulevardul A.I. Cuza, cuprinzând toată zona de locuințe aferentă de la cele două artere principale către Fluviul Dunărea.

Accesul persoanelor și a autovehiculelor care intenționează să plece din zona afectată și a celor care doresc să intre în această zonă va fi permis doar prin anumite puncte, respectiv intersecția strada Calea Călăraşilor cu str. Şcolilor și strada Justiţiei, intersecția strada Calea Călăraşilor cu strada Băii și strada Rubinelor, intersecția străzii Calea Galaţi cu strada Goleşti, strada Fortificaţiei şi strada Cetăţii. Cei ce locuiesc pe strada Danubiului sau strada Împăratul Traian vor avea la dispoziţie ca rută alternativă strada Debarcaderului, respectiv strada Vadul Rizeriei.

În cadrul semimaratonului se vor desfășura 3 probe după cum urmează:

Prima probă: cros pe o distanță de 21,1 km începând cu ora 09:00;

A doua probă: cros pe o distanță de 11 km, respectiv 4 km  începând cu ora 09:05;

A treia probă: cursele copiilor pe o distanță de 0,6 km – 1 km, începând cu ora 12:00 (cursele copiilor vor avea startul din Piața Independenței, Calea Călărașilor și retur pe diferite distanțe în funcție de categoria de vârstă a copiilor, traseu ce va fi delimitat cu garduri de protecție și bandă de delimitare).  

”Suntem garantul respectării legii și suntem prezenți pentru siguranța fiecăruia cu politiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale  și polițiști de intervenție rapidă, astfel încât să petreceți acest sfârșit de săptămână fără evenimente negative.

De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa permanent pentru fluidizarea traficului rutier,  pentru prevenirea accidentelor rutiere dar și pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională, pe raza întregului județ, utilizând aparatele etilotest și DrugTest, precum și aparatura de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Apelăm totodată și la încrederea dvs. și mulțumim tuturor celor care respectă legea!” transmit polițiștii brăileni. 

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.