Preşedintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa: ”Sunt unii care încearcă să sperie românii spunând că scăderea CAS ar afecta pensiile, ceea ce este fals”

Preşedintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, declară, într-un comunicat de presă, că sunt false afirmaţiile potrivit cărora proiectul PNL privind reducerea contribuţiei de CAS de la 25% la 20% ar avea un efect negativ asupra pensiilor.

„În ultimele zile au apărut în spaţiul public o serie de critici la adresa proiectului propus de PNL privind reducerea CAS de la 25% la 20%, care le-ar putea aduce românilor 317 lei în plus la salariu. Şi-au dat cu părerea tot felul de persoane, dintre care unele este evident că nu înţeleg mare lucru în domeniu, dar se grăbesc să critice propunerea făcută de PNL. Sunt unii care încearcă să sperie românii spunând că scăderea CAS ar afecta pensiile, ceea ce este fals. Punctajul la pensii se calculează în funcţie de salariul brut, nu de valoarea contribuţiei. Scăderea contribuţiilor creşte salariul net şi nu afectează pensia”, a declarat Popa.

Alexandru Popa a adăugat că „este important ca românii să înţeleagă că scăderea contribuţiei înseamnă o creştere a salariului net în prezent, în timp ce o creştere a salariului brut înseamnă o creştere a pensiei în viitor pentru cei care astăzi sunt angajaţi”.

„Mai mult, vorbim despre un beneficiu acordat fără discriminare, nu doar unei categorii de români sau doar angajaţilor dintr-un sector bugetar anume. Ca să nu mai discutăm despre faptul că aceşti bani încasaţi suplimentar la salariu se vor întoarce în economie. De aceea noi, liberalii, susţinem ideea majorării salariilor pentru toţi românii, prin reducerea CAS de la 25% la 20%. Este singura variantă prin care pot creşte salariile. Amendamentul a fost depus de mai mulţi parlamentari PNL, însă ne dorim să ajungem la un consens în coaliţie pe această propunere care aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor, dar şi mai mulţi bani la buget. În acest fel investim bani în economie, profitul va rămâne companiilor, iar 20 de miliarde de lei vor ajunge în buget”, a mai argumentat deputatul Alexandru Popa.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.