Președintele PNL Brăila despre gardurile cimitirelor: ”O lucrare care nu face altceva decât să astupe mizeria din spate”

 

Președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă a criticat inițiativa primarului de a acoperi gardurile cimitirelor cu diferite imagini, spunând că acestea nu fac decât să acopere ”mizeria” din cimitirele din Brăila.

Este o lucrare care nu face altceva decât să astupe mizeria din spate. Lăsând la o parte aspectul, a schimbat puțin fața acolo, cu trotuarul. Este o zonă care acoperă mizeria din spate. Deci gardul ăsta, este un gard aparent fixat de gardul vechi, iar când te duci în cimitir, vezi aceeași mizerie. Când o să mai bată puțin vântul, ploaia, și or să se rupă panourile alea, or să se spargă la un moment dat, că nu sunt nici din cărămidă, nici din beton, o să iasă mizeria din spate la iveală, din nou. Eficiență zero!

Cheltuim banii de ce? Pentru că sunt alegeri anul viitor. Totul e bine și frumos până la alegeri; doar că acum, candidatul PSD-ului a înregistrat un mare fâs”, a declarat președintele PNL, Alexandru Dănăilă.

 

 

Liberalul a atras atenția asupra cheltuielilor, pe care le face administrația PSD, acum, înaintea alegerilor, cheltuieli care nu fac decât să fure ochii electoratului, fără a rezolva însă problemele reale ale Brăilei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.